Campionatul Republicii Moldova la Înot 2026

În perioada 5–7 martie 2026, la Aquacentru din cadrul Arena Chișinău, s-a desfășurat Campionatul Republicii Moldova la Înot, competiția națională, care a reunit cei mai valoroși înotători ai țării.
La competiție au participat aproximativ 300 de sportivi, reprezentând cluburi sportive, școli sportive și instituții specializate din întreaga Republică Moldova. Sportivii au concurat în trei categorii de vârstă: Seniori, Tineret și Cadeți, disputând probele clasice ale înotului sportiv.
Pe parcursul celor trei zile de concurs, sportivii au evoluat în numeroase probe individuale și de ștafetă, printre care: 50 m, 100 m, 200 m, 400 m, 800 m și 1500 m liber, 50 m, 100 m și 200 m spate, 50 m, 100 m și 200 m bras, 50 m, 100 m și 200 m fluture, precum și 200 m și 400 m mixt, dar și probe de ștafetă 4×100 m și 4×200 m.
Campionatul a reprezentat și o etapă importantă de evaluare și selecție pentru loturile naționale, în perspectiva participării sportivilor moldoveni la competiții internaționale din anul 2026.
Evenimentul s-a desfășurat în condiții excelente, ca edificiu Aquacentru, Arena Chișinău este unul dintre cele mai moderne complexe sportive din Republica Moldova, care oferă o infrastructura necesară organizării competițiilor sportive de nivel înalt.
Campionatul Republicii Moldova la Înot rămâne o competiție esențială pentru dezvoltarea înotului de performanță, oferind sportivilor oportunitatea de a-și testa nivelul de pregătire, de a stabili noi obiective și de a reprezenta cu succes Republica Moldova pe plan internațional.
Rezultatele competiției și clasamentele complete pe probe și categorii de vârstă se vor publica pe platformele oficiale ale organizatorilor.
