Termeni și Condiții

Ultima actualizare: Aprilie 2025

Următorii Termeni și Condiții reglementează utilizarea website-ului www.arenachisinau.md și se aplică tuturor comenzilor privind achiziționarea produselor și/sau serviciilor oferite de Arena Națională SRL prin intermediul acestuia. Arena Națională SRL oferă servicii de închiriere a terenurilor de tenis. Prin achiziționarea produselor și/sau serviciilor online, Cumpărătorul acceptă Termenii și Condițiile de vânzare și/sau prestare a serviciilor, întocmite în conformitate cu legislația Republicii Moldova.

1. Dispoziții generale

Utilizarea website-ului www.arenachisinau.md implică acceptarea integrală și necondiționată a prezentelor Termeni și Condiții stabilite de Arena Națională SRL, în conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2004 privind comerțul electronic. Raporturile juridice dintre Cumpărător și Prestator sunt reglementate de Legea nr. 105/2003 privind protecția drepturilor consumatorilor, precum și de alte acte normative aplicabile.

2. Înregistrarea și achitarea comenzii

Plata online se efectuează integral, în condiții de maximă siguranță, utilizând cardul bancar pentru tranzacții online. Procesatorul de plăți utilizează standardul de securitate 3D-Secure. În momentul efectuării plății, utilizatorul este redirecționat către o pagină securizată a băncii (Victoriabank). Rambursarea mijloacelor bănești se efectuează exclusiv pe cardul de plată utilizat la efectuarea achiziției. Serviciile se achită integral în momentul efectuării rezervării online.

3. Condiții de livrare (rezervare)

Rezervarea terenului de tenis se realizează exclusiv prin intermediul website-ului www.arenachisinau.md. Rezervarea devine confirmată și valabilă numai după procesarea cu succes a plății integrale. La finalizarea tranzacției, Cumpărătorul va primi o confirmare a rezervării la adresa de e-mail indicată, care va conține detaliile aferente (data, ora și terenul rezervat). Servicele de închiriere a terenului se prestează la adresa fizică a complexului Arena Națională: str. Calea Orheiului 130, or. Stăuceni, mun. Chișinău, la data și ora confirmate.

4. Limitarea răspunderii

Prestatorul nu garantează funcționarea continuă și neîntreruptă a website-ului și nu răspunde pentru eventualele prejudicii cauzate de disfuncționalități tehnice, întreruperi ale conexiunii la internet, erori de sistem sau alte cauze independente de voința sa.

5. Forță majoră

Părțile nu sunt răspunzătoare pentru neexecutarea la termen sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor care le revin, dacă aceasta se datorează unui eveniment de forță majoră, astfel cum este definit de legislația în vigoare.

6. Soluționarea litigiilor

În cazul apariției unor litigii, părțile vor depune toate eforturile pentru soluționarea acestora pe cale amiabilă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii notificării scrise. Prezentul document este guvernat de legislația Republicii Moldova.

7. Acceptarea termenilor

Prin bifarea căsuței dedicate și finalizarea rezervării pe website, Cumpărătorul declară că a citit, înțeles și acceptat integral prezenții Termeni și Condiții. Arena Națională SRL, str. Calea Orheiului 130, or. Stăuceni, mun. Chișinău, MD-4839 IDNO: 1018600026006

©2026 Toate drepturile rezervate.

Întrebări Frecvente
Termeni și Condiții – Arena Chișinău